hai să-ţi spun ceva. nu ai cel mai frumos penis din lume şi ultima dată când ne-am tras-o m-am gândit la robert downey jr.
***
nu e o chestie pe care s-o explice. cam ghiceşti care-i treaba.
el priveşte în gol, cu ochii mijiţi şi colţurile gurii lăsate în jos. corpul îi e aplecat înspre măsuţa din faţă. amestecă în ceaşca de cafea cu un plic nedesfăcut de zahăr. are între degete o ţigară din care a tras două fumuri, iar în scrumieră e una fumată pe jumătate. ea nu fumează.
ea e întoarsă spre el. spatele adunat într-un arc de cerc se sprijină de spătarul banchetei. îl priveşte undeva de la bărbie în jos. buzele îi sunt uscate şi gura întredeschisă. mâinile atârnă în poală şi în ele, un pahar cu limonadă. are o rochie scurtă şi colorată şi ciorapi azurii. dă să spună ceva, dar se răzgândeşte, îşi ridică o mână şi se freacă la ochi.
nu mai au ce să-şi spună.
niciunul din ei nu e trist.
dar niciunul nu poate să se gândească mai departe de clipa asta.
***
autonomie 8 ore. n-au să treacă niciodată cele 8 ore consecutiv.
în etape, 8 ore înseamnă 4 zile.
o oră la dus, o oră la întors.
un weekend prelungit.
nu pot să ascult 8 ore de muzică fără să mă asigur că sunetele oraşului sunt tot acolo.
***
istoria asta se întinde ca guma de mestecat vara, când se lipeşte de pe asfalt direct pe talpa sandalei. rumegată, scuipată, se tot ţine după mine, eu plec mai departe. cu fiecare pas e tot mai subţire şi mai inconsistentă şi mai imaterială.
tot mai mult asfalt decât altceva. tot mai mult talpă decât altceva.
