crepuscul

La crepuscul. O cameră de apartament.
In pat, ea. Se foieşte.
Se aude un cârd de ciori apropiindu-se.
Ea se foieşte, cârdul e tot mai aproape şi sunetele se intensifică tot mai tare. Pe când ai impresia că sunt chiar în apartamentul ei, gălăgia încă se intensifică până ajunge la un sunet de fond puternic şi constant.
Ea se foieşte.
Sună alarma telefonului mobil. Se trezeşte, ia telefonul mobil de lângă pat, îl pune la loc.
Sună alarma ceasului. Ia ceasul de lângă telefon, se uită la el, îl pune la loc.
Se foieşte, se ridică, pleacă la baie.
În camera goală se porneşte ceasul cu radio. O melodie.
Ea reintră în cameră. În timp ce se îmbracă se uită pe fereastră. Crepuscul. Ciori. Ploaie. Se uită la ceas.
La radio melodia se termină. Vocea djului, în finlandeză. Horoscopul. Când ajunge la zodia leu, ea se face atentă şi se duce spre radio. E foarte atentă.

Ea: Ce?

Schimbă postul de radio, o altă melodie. Un alt post de radio, o voce foarte veselă. Finlandeză. Alt post, altă voce, finlandeză.
7:29. tot crepuscul.
Ea închide radioul.

Se duce la fereastră şi se piaptănă. E 7:30 radioul se porneşte din nou.
hyvää huomenta!
Ştirile în finlandeză.
Ea ascultă nemişcată ştirile.
Închide radioul.

Ia telefonul şi formează un număr. Aşteaptă…
Reapelează. Aşteaptă…
Alt număr. Aşteaptă…reapeleză. Aşteaptă…
Alt număr. Aşteaptă… se îndreaptă către fereastră. Tot crepuscul. O cioară se izbeşte în zbor de geamul ei. Se sperie, cade, scapă telefonul din mână. În cădere se aude din telefon o voce de femeie: hyvää huomenta!
Telefonul se desface în bucăţi.
Incearcă să-l reasambleze, nu reuşeşte. Il lasă pe jos, într-o grămăjoară.

Îşi ia haina, iese pe uşă.
În cameră radioul se porneşte, acorduri din “Ciocârlia”. La final, o voce în finlandeză anunţă ora 7:55 şi urează ascultătorilor hyvää huomenta!

* * *

aici, eu mă sfârşesc. tu începi, imediat mai încolo.
pe câmp, iarba e înaltă până peste genunchi. câtă vreme mi se vede doar capul peste vârfurile aplecate, tu eşti în capătul celălalt al câmpului, călcând hotărât firele în cercuri cercuri.
nu te teme să te temi. nu-ţi zic nicicând că n-ai de ce. că ai.

* * *

un câine, mai încolo, se gudură în zăpadă. nu-l vezi prea bine. pentru că nu vezi prea bine. şi pentru că e departe şi negru şi cum e aşa negru nu prea vezi unde îi e faţa şi unde nu. urechile, i le vezi. se rostogoleşte şi dupaia îşi ciuleşte urechile şi stă nemişcat. aţi văzut? m-am rostogolit. am văzut, câine. tu pe mine m-ai văzut? am stat nemişcată. bine, am zâmbit. dar nemişcată.
urmăreşti dâra de aburi din gură cum o coteşte înspre stradă. în stradă nu e nimeni. zăpada nu scârţâie, copacii nu se clintesc, norii nu, păsările nu. doar tu da, dar pe dinăuntru. scârţ-scârţ, clint-clint. are să vină în curând. are să apară de după colţ, de unde altundeva? îl aştepţi. cum să nu-l aştepţi? şi cum are să vină aşa, zăpada are să-i scârţâie sub bocanci, şi în jurul lui, aburi şi nori calzi, şi păsări au să traverseze cerul repede. şi n-ai să te uiţi la ele, ai să le simţi doar cu fruntea, pentru că ochii ţi-s ocupaţi să-i fure o privire.
n-are să te vadă, cum n-are să vadă nici câinele care se apropie de el, alergând aşa, un pic într-o parte. n-are să-l vadă decât când câinele are să se agaţe de pantaloni şi să tragă şi el n-o să se lase mai prejos şi-o să tragă şi el în faţă şi-n spate şi-o să înjure câinele şi câinele o să înţeleagă că e din joacă fiindcă îl vede cum zâmbeşte un pic, în colţul gurii.
are să urce scările cu privirea în pământ şi clopote au să înceapă să bată brusc, curcubee să crească din pământ, peste cer, o ploaie măruntă să cadă, zăpada să se topească, copacii să înmugurească, câinii să se înmulţească şi inima ta să bată tare tare tare, aproape să acopere clopotele.
şi are să se-apropie şi ochii tăi au să-i găsească privirea şi ai să-i zâmbeşti cât poţi tu de sincer şi ai să-i spui 'bună dimineaţa' care sună ca 'mă bucur că trăim'. el are să-ţi spună cu jumătate de gură 'zăpada. trebuie dată' şi are să dispară în casă. şi tu ai să râzi, mai întâi încet, apoi tare şi zgomotos şi câinele are să se oprească din rostogolit şi are să ciulească urechile la râsul tău şi are să se încrunte a neştiinţă.
şi el are să coboare scările şi are să facă poteci prin zăpadă şi tu ai să te uiţi la el şi-ai să-ţi spui în gând că nu-i nimic mai frumos decât un bărbat aburind într-o dimineaţă de iarnă.

* * *

în mine un lac adânc şi liniştit. dedesubt, straturi-straturi. prima ploaie. prima vară. primul cuvânt. primul zece. prima julitură. primele lacrimi amare. temeri. neputinţe. libertăţi. prima dragoste. a doua dragoste. prima iarnă.
deasupra, pe suprafaţă, în depărtare, un trup. înoată armonios şi puternic.

cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât sunt mai liniştită. mai adâncă.
sunt un ocean fără margini. unde tu te sfârşeşti, eu sunt.

ambuscadă lângă o apă adâncă

te perpeleşti pe-o parte şi pe cealaltă. n-ai să poţi dormi liniştit multă vreme de-acum încolo.
are să treacă.
dar nu chiar acum.
nu te aştepta să te poţi privi fără spaimă în oglindă.
nu curând.

o viaţă de om e o viaţă de om, totuşi.

* * *

se trage, undeva.
oamenii încă se gândesc la acţiuni definitive.

eu, la fel.
undeva, înăuntru, cineva trage.

din nou

am. probleme nerezolvate cu trecutul meu. am. probleme nerezolvate cu mine. cu vecinii mei. am probleme cu echilibrul şi am probleme nerezolvate cu trecutul rasei căreia îi aparţinem. am.
probleme nerezolvate cu tine. cu mâna ta acolo unde nu trebuie să fie. cu capul tău care se întoarce în altă parte. cu bucăţi de carne care se desprind şi cad de pe mine pe măsură ce-ţi treci limba peste ele. cu dinţii care zgârie şi buza care vindecă.

* * *

vecinii mă roagă să încetez cu gemetele din toiul nopţii.
eu te rog sa nu mă laşi în pace niciodată.

în trecut, asta se numea dependenţă.