Stimate domn Romeo P.
primul meu gând al meu către dumneavoastră este: primăvara e
un anotimp înșelător.
Să nu credeți că n-am știut asta atunci, prima dată când
mi-ați băgat mâna în chiloți. Sub castani și meri înfloriți, o femeie nu poate
să fie niciodată sigură de ceva, dar că primăvara e un anotimp înșelător, asta
e clar.
Am știut în mod sigur că așa cum era prima dată putea foarte
bine să fie și ultima, dar cu toate astea, domnule P., eu v-am primit mâna în
chiloți, ba chiar v-am făcut loc și pentru cealaltă mână, și pentru picioare și
cap, după cum a fost cazul. Nu m-am ferit de la rafalele de vânt care mi-au
zburat fusta peste față, nu mi-am întors urechea de la vorbele dulci care cu
siguranță nu mi-erau adresate mie, cum nici n-am clipit până nu s-a luminat de
ziuă. Mi-am zis că dacă așa e, înseamnă că așa trebuie să fie.
Să nu credeți, domnule P.,
că m-ați dus de nas în vreun fel. Știu mai multe decât credeți și stiu
poate mai bine decât dumneavoastră cu ce se mănâncă pasărea și ce vin pui
lângă. Și să nu credeți cumva că sunt o turturică speriată iar dumneavoastră un
bâtlan fiorors, un uliu cu sânge-n plisc, un urs care mușcă vânjos din copac.
Primavara pute a ceva necurat și n-am s-o las să-mi mute
nasul. Păsărică, mută-ți nasul, mută-ți cuibul și te du, ba nu.
Al doilea meu gând către dumneavoastră este: atunci când mi-ați băgat pentru prima dată mâna
în chiloți, nu v-ați gândit c-o să găsiți acolo altceva decât o păsărică umedă.
Iar al treilea meu gând către dumneavoastră, care este și
cel final, este după cum urmează: faptul că atunci când mi-ați băgat pentru
prima dată mâna în chiloți ați găsit acolo altceva decât o păsărică umedă, și
anume o inimă pulsând, pompând viață în picioare, mâini și ochi, anunțându-mă
când e timpul să dau de mâncare puilor din cuib sau când e timpul să-mi iau
zborul, n-are nicio legatură cu dumneavoastră. Cu mâna dumneavoastră
ridicându-mi fusta peste față. Cu privirea dumneavoastră aspră. Cu felul în
care vă răsuciți mustața când citiți peste vară vreun roman. Cu vorbele
frumoase pe care le stăpâniți bine chiar și în momente în care orice om cu
judecata simplă ar coborî sfinții din icoane și i-ar trimite drept în pizda
mă-sii.
N-are legătură nici măcar cu faptul că afară era primavară,
anotimp înșelător, era noapte și mirosea a petale ude.
N-are.
Atât am avut să vă spun. Și că A! de fapt, domnule P., nu
dau doi bani pe ce credeți.
Acuma în încheiere am vă trimit o urare, un îndemn. O
rugăminte.
Binevoiți să-mi scrieți câteva rânduri despre dumneavoastră.
Dacă vă surprinde rugămintea mea, înseamnă că așa trebuie să
fie.
Bineînțeles, voi înțelege dacă nu.
A dumneavoastră supusă indiferent de,
Hana
